den oczitanîsco antiqŭo:

Legir audi sotz eiss un pin
Del vell temps un libre latin;
Tot l'escoltei tro a la fin.
Hanc non fo senz q'el nonl declin;
Parled del pair' al rei Licin
E del linnadg' al Maximin.
Cel meirols saintz en tal traïn
Con fal venairels cervs matin:
A clusals menan et a fin;
Mortz los laissavan en sopin.
Jazon els camps cuma fradin;
Nolz sebelliron lur vizin.
Czo fo prob del temps Constantin.

den puerchîsco:

Leir uzì subto un pimno
Dîl viedo tuempo un livro latinîsco;
Tuto lo escutzè astè la fin.
Zviunqŭa fù semptzo que lo expuzzazevâ
Palvù dîl pare dîl roy Lizin
I dîl linjaggèn dîl Maximin.
Aqueggios capzàrun los sanctos dîl miezzimo tran
Quomî fazquê lo vŭnator dî los tzuervos ala matimna:
Ala cartzer los mineâ i ala fin;
Murtos los diazzavâ suvre lo dorzo.
Llazquên den los campos quomî mizeralves;
Nun los sevelggìrun seos viozinos.
Iezzò fù advrupe dîl tuempo dî Cunstantino.

La lètra dî Nectzo dî Campolunggo esê un texto que datâ dî 1521. Adeste documempto esê lo mias anziano escripto den llŭngua rumŭnîsca: den efecto, esê redactado den rumŭnîsco antiqŭo. Anotàt la prezzempzia dî gran numero dî terminos dî origgèn eslava.

den rumŭnîsco antiqŭo:

Mudromu i plemenitomu, i cistitomu i Bogom darovanomu jupan Hanăş Bengner ot Braşov mnogo zdravie ot Nécşu ot Dlăgopole.
I pak dau ştire domnie tale za lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul au eşit den Sofiia, şi aimintrea nu e, şi se-au dus în sus pre Dunăre.
I pak să ştii domniia ta că au venit un om de la Nicopole de miie me-au spus că au văzut cu ochii lor că au trecut ciale corăbii ce ştii şi domniia ta pre Dunăre în sus.
I pak să ştii că bagă den toate oraşele câte 50 de omin să fie de ajutor în corăbii. I pak să ştii cumu se-au prins neşte meşteri den Ţarigrad cum vor treace ceale corăbii la locul cela strimtul ce ştii şi domniia ta.
I pak spui domniie tale de lucrul lui Mahamet-Beg, cum am auzit de boiari ce sunt megiiaşi şi de generemiiu Negre, cum i-au dat împăratul sloboziie lui Mahamet-Beg, pe io-i va fi voia, pren Ţeara Rumânească, iară el să treacă.
I pak să ştii domniia ta că are frică mare şi Băsărab de acel lotru de Mahamet-Beg, mai vârtos de domniile voastre.
I pak spui domniietale ca mai marele miu, de ce am înţeles şi eu. Eu spui domniietale iară domniiata eşti înţelept şi aceste cuvinte să ţii domniiata la tine, să nu ştie umin mulţi, şi domniile vostre să vă păziţi cum ştiţi mai bine.
I Bog te veselit. Amin.

den puerchîsco:

Al savio i nulve, i tzinstito i dî Zzeos culmato dî dunos ggupan Hanatze Bencner dî Bratzove mutza sianètad dî Nectzo dî Campolunggo.
I paca dunco escepzios a tea dumnia zzispra la faena dî los turcos, quomî hè uzito ggio que lo imperator hâ iuzzito dî Sofhia, i utramŭnte nun-nde esê, i se hâ diriggito surzo zpra lo Danuvio.
I paca que supâ tea dumnia que hâ venito un umèn dî Nicopol que a mi me hâ zzetzo que hâ veisto dî seos uggios que hân pazato aquenas corŭbvias que saves, tambèn tea dumnia zpra lo Danuvio den varfèn.
I paca que supas que metên dî tutas las tzvitades 50 umènes qŭoruna cunfin que aggiutên den las corŭbvias. I paca que supas quomî hân fusto pristos mestres dî Cunstantinulva fhusque pazaràn aquenas corŭbvias dî aquèn luggiar estrètzo que saves, tambèn tea dumnia.
I paca zzezco a tea dumnia dî la faena dî Miatzumè-Begue, quomî hè uzito dî buggiares que esên viozinos i dî meo ggemnere Nioro, quomî hâ dato lo imperator livertad a Miatzumè-Begue, par unde esterà sea voy, atraverzo la Valatzia, dî ancura pazar.
I paca que supâ tea dumnia que tenê fhrica granzze tambèn Besarabe dî adeste llatro dî Miatzumè-Begue, mias que dî vustras dumnias.
I paca zzezco a tea dumnia, quomî meo superior, dî que hè ŭntisto ggio tambèn. Zzezco a tea dumnia i tea dumnia eses savio i adestas paluvras que las tinâ tea dumnia, que nun savên mutzos umènes, i vustras dumnias que vos zcopièit quomî medor savèit.
I Zzeos te vecurê. Amèn.

La Cantioca dî Meo Cid esê una cantioca dî ggesta anonima que datâ dîl seculo XI. Adeste documempto esê cunsiderato quomî lo texto emblematico dî la istoria dî la llŭngua casteggianîsca; atumbves se tractâ dî un texto den casteggianîsco antiqŭo. Veyèt primerio lo texto origginal i desfhus sea traducziun den puerchîsco. (anotàt que aqŭi esên prezzemptes unicamŭnte los primerios verzos dî la cantioca)

den casteggianîsco antiqŭo:

De los sos oios tan fuerte mientre lorando
Tornaua la cabeça e estaua los catando:
Vio puertas abiertas e vços sin cannados,
Alcandaras uazias sin pielles e sin mantos,
E sin falcones e sin adtores mudados.
Sospiro Myo Çid ca mucho auie grandes cuydados.
Ffablo Myo Çid bien e tan mesurado:
Grado a ti Sennor Padre que estas en alto,
Esto me an buelto myos enemigos malos.
Alli pienssan de aguijar, alli sueltan las riendas.
A la exida de Bivar ovieron la corneja diestra
y entrando a Burgos ovieron la siniestra.
Meçio mio Çid los ombros y engrameo la tiesta:
«¡Albriçia, Albar Ffañez, ca echados somos de tierra!»

den puerchîsco:

Cun seos uggios que dazi furte estevân ggorŭnto,
Turnavâ la tuesta i estevâ zcopiŭnto-los.
Veyù purtas uvuertas i iuzzos san caltenastros,
Percas viuzzas san peles ni mantèlos remanggivân,
Fhus san falcunes i san azzuptores mutatos.
Suspirù Meo Cid cun granzze coggeaziun.
Palvù Meo Cid dî furma buna i menzzurata:
Benzziziun a ti Senjor Pare que eses adalto,
Cuntre mi iezzò fachèrun meos ŭnemicos fhaliozos.
Aggà pempzân den picar, aggà zvremptên lo cuntrol.
Ala iuzzita dî Vivar uzìrun la curneggia dî derecta
I ŭntrŭnto den Burgos uzìrun aqueggia dî llasera.
Abalanzù Meo Cid las zvaltas i sŭcutziù la tuesta:
«Curaggèn, Albar Fanjes, que nos ggetzân dî nustra teria!»

La printanja esê un poema dî tipo sunèto escripto par Luévigo Góngora den Franchia den martzo 2018. Esê lo primerio dî un ŭnsime dî qŭatro poemas havŭnto quomî tzematica las estaggiunes dîl anuo. Adesta poezzìa tenê la particularitad dî ester exempto dî senjos dî punctuaziun.

 LA PRINTANJA

Dulze printanja que purtâ las feores
Purtànos tambèn mutza llatzia i amor
Organizzà subto los tarnjos arvores
Una ŭncuntra unde viuzquê la cador

Dulze printanja que vŭnâ las frescores
Pra den zvŭrtzito alducarnos la dulzor
Brizzà lo glazio dî los viedos izvores
I instalâ lo lluvèn sulggie cun ardor

Dulze printanja que cantâ las canziunes
Dîl rusenjol que unê los curdeunes
Saves quomî fazer pra cozzaltar llutzor

Dulze printanja que zcopiâ las paziunes
Reunirse pra furmar unas rèlaziunes
Aqueggias estŭnto la mias zplanda odor

Luévigo Góngora

La Cantioca dî Rhudanzzo esê un poema epico i una cantioca dî ggesta que datâ dîl seculo XI lo qŭal probester fù escripto par Turolzzo. Adeste documempto esê cunsiderato quomî lo texto emblematico dî la istoria dî la llŭngua franchîsca; atumbves se tractâ dî un texto den franchîsco antiqŭo. Veyèt primerio lo texto origginal i desfhus sea traducziun den puerchîsco. (anotàt que aqŭi esên prezzemptes unicamŭnte los urtzimos verzos dî la cantioca)

den franchîsco antiqŭo:

Quant l’emperere ad faite sa justise
E esclargiez est la sue grant ire.
En Bramidonie ad chrestientet mise,
Passet li jurz, la nuit est aserie.
Culcez s’est li reis en sa cambre voltice.
Seint Gabriel de part Deu li vint dire :
« Carles, sumun les oz de tun emperie !
Par force iras en la tere de Bire,
Reis Vivien si succuras en Imphe,
A la citet que paien unt asise :
Li chrestien te recleiment e crient. »
Li emperere n’i volsist aler mie :
« Deus, » dist li reis, « si penuse est ma vie ! »
Pluret des oilz, sa barbe blanche tiret.
Ci falt la geste que Turoldus declinet.

(Turoldus) 

den puerchîsco:

Qŭando lo imperator huvù fatzo sea llustizia
I zclurggieziù sea gran tzolera,
Fachù dî Avramizzonia tzristianîsca,
Lo ggiurno pazù, la notze se fachù pruèta.
Acutzato estevâ lo roy den seo zcamptorio vŭdultato.
Sanc Gabrièl dî parte dî Zzeos veniù zzezer-le:
«Quarlos, levaltà las ustenjas dî teo imperio!
Cun furza andaràs den teria dî Bira,
Lo Roy Viviano sucuriràs den Infha,
Den la ciutad que los paggianîscos hân aseggiato:
Los tzristianîscos te reclamân i critân.»
Lo imperator vruberevâ nun andrŭ-lli:
«Zzeos», zzezquê lo roy, «què penoza esê mea vita!»
Ggorân seos uggios, sea barba blunca tirâ.
Aqŭi desqŭivê la ggesta que Turolzzo fachù.

(Turolzzo)